LA F.C.M. TÂRGOVIŞTE A SUNAT CLOPOŢELUL

fcm targovisteConform programului stabilit de conducerea administrativă şi de cea tehnică a clubului F.C.M. TÂRGOVIŞTE, luni, 3 februarie, s-a întrunit lotul echipei, pentru a pregăti reluarea celei de a doua părţi a actualei ediţii. La apelul făcut de antrenorul PUIU BE-CHEANU au spus prezent: CIPRIAN BICA şi FLORIN ANDREI (portari), MARIAN NEAGU, GABI COMAN, ALIN OLTEANU, ANDREI DAIA, ADI GÂLDĂU, GABI DRAGNEA, DANIEL POPA, IONUŢ TIMOFTE, SILVIU MÂNDRU, VALENTIN ENESCU, FLORIN LEŢU, MARIAN ZGÂMBĂU, MARIAN LUNGEANU.
Au lipsit motivat GABI PETRE, MIHAI MĂDĂRAN şi ION MARCU. Afost învoit, pentru susţinerea examenelor la facultate, DRAGOŞ CERNEA.
S unt în concediu medical IONUŢ ANGHEL şi NICOLAE BANU, încă nerefăcuţi după accidentele avute în tur.
Au fost prezenţi GRI-GOROV DANIEL (DELTA TULCEA) şi FLORIN MIHĂILĂ (CONPET PLOIEŞTI). A fost aşteptat şi NARCIS MARINA de la ATLETIC FIENI, care însă, din motive doar de el ştiute, nu s-a prezentat.
De asemenea, NICU MOTOI (F.C. ANINOASA) a fost reţinut la serviciu, însă se va alătura fostei sale echipe, unde MOTOI a evoluat ani buni, pentru F.C.M. TÂRGOVIŞTE, atacant în divizia B şi C. Din punct de vederejorgani-zatoric, la F.C.M. TÂRGOVIŞTE totul este în ordine. Toate camerele unde jucătorii vor fi cazaţi au fost revopsite şi sunt gata să-i primească pe jucătorii care doresc să rămână în cantonament mai mult timp. Cantina şi celelalte încăperi arată ca noi, unde curăţenia este la loc de cinste. Personalul de la stadion a muncit cu multă dăruire ca totul să arate ca în zi de sărbătoare. Magazia de echipament este pusă la punct, completată cu ce era necesar, mai ales pentru perioada rece.fcm targoviste
Pe cele două terenuri de joc s-a dat cu îngrăşământ, care acum, cu acest strat de zăpadă, arată foarte bine, iar dacă va fi nevoie, de pe unul se va scoate zăpada. Aşadar, la F.C.M. TÂRGOVIŞTE, cu o ”mână de oameni”, cochetul stadion, cu anexele respective, este gata de start.
Echipa a avut primul contact cu nămeţii de zăpadă. Se va lucra de la readaptarea la efort, la pregătirea fizică, până la jocul cu mingea. în acest sens sunt programate, deocamdată, trei meciuri amicale. Sâmbătă, 8 februarie, F.C.M. TÂRGOVIŞTE va întâlni FLACĂRA MORENI, miercuri, 12 februarie, ne vom deplasa la ATLETIC BRADU, iar sâmbătă, 15 februarie, F.C.M.
TÂRGOVIŞTE joacă cu PETROLUL TÂRGOVIŞTE. Evident că vor fi şi alte partide de verificare, mai ales că, după semnalele pe care avem, returul nu se va relua pe 28 februarie din cauza stării terenurilor de joc şi a alegerilor de la F.R.F. (?!).
Deocamdată, pregătirile şi antrenamentele se vor desfăşura la propria bază sportivă, unde, cum spuneam, sunt condiţii foarte bune.
Asta, în comparaţie cu alte cluburi, care îşi permit să cheltuiască din bani publici sume mari pentru nişte meciuri amicale cu echipe de valoarea VICTORIEI VĂCĂREŞTI etc. Vom vedea dacă justifică banii prin rezultate obţinute.
De menţionat că lotul poate fi completat dacă cei care vor mai veni în probe vor corespunde pretenţiilor antrenorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *