ÎN A DOUA SĂPTĂMÂNĂ DE ANTRENAMENTE TARI

FCM TârgovişteIeri, “tunarii” târgovişteni au intrat în a doua săptămână de antrenamente tari. Zilnic se antrenează sub “biciuşca” lui Gigi Manea în jur de 30 de jucători. Va fi o perioadă foarte grea pentru toţi jucătorii, care, efectiv, sunt dărâmaţi de duritatea acestor antrenamente. Dar deja elevii lui Manea s-au învăţat cu zecile de kilometri, mulţi alergaţi în pantă.
Unele transferuri sunt incerte
Primii veniţi în probe sunt Blas (PAS Pucioasa), Codroiu (Atletic Fieni), Onea (Gaz Metan Finta), M. M[d[ran, Dogaru, Neagu (toţi de la Utchim Găeşti), Matei (Moreni), Făşie (A.S. Doiceşti). Ceva mai târziu au venit la antrenamente Sfârlează (Voinţa Pitroşiţa), Rusu (Chindia – juniori), Fogarasi (Corona Braşov), Nedelcu (Utchim Găeşti), Zgâmbău (Voinţa Pietroşiţa), Stoica (Urban Titu), Georgescu (Sălcioara).
Rămânerea la gruparea roş-albastră a lui Blas, Codroiu şi Sfârlează este incertă.
Privind cu atenţie tabelul cu noii-veniţi, observăm că Onea, M. Mădăran, Făşie, Zgâmbău şi chiar Nedelcu şi Neagu au mai fost la gruparea lui Ghiorghi Zotic.
în planurile lui Gigi Manea sunt şi juniori: Oană, lancu, Nedelcu, Negulescu, Stan, Nicoară şi alţii.
Un jenant -7 la “adevăr”
Pe umerii jucătorilor de la F.C. Municipal Târgovişte
apasă un greu -7 la “adevăr”. Această parte negativă s-a datorat lipsei de idei, unor “găuri” în apărare, neinspiraţiei în atac, acţiunilor şablon, uşor de contracarat, a ratărilor, unele monumentale.
De multe ori “tunarii” n-au avut atitudine şi agresivitate, n-au pus suflet şi dăruire. De multe ori apărarea a fost greoaie, la mijlocul terenului a fost lipsă de creativitate, iar în ofensivă, atacanţii, oricât au luptat, n-au înscris. în general, Municipal a atacat fără luciditate şi apărătorii adverşi i-au intuit toate mişcările.
Pentru postul de atacant împins o soluţie poate fi Fogarasi (Corona Braşov), apoi Dogaru (Utchim Găeşti) poate deveni omul paselor decisive. Municipal îşi poate atrage de partea ei ocaziile, prin baloane oferite de extremele Rusu (pe dreapta, venit de la Chindia -juniori) şi Făşie (pe stânga, venit de la A.S. Doiceşti). O soluţie pe banda dreaptă poate fi Onea (revenit de la Gaz Metan Finta), iar pe cea stângă, M. Mădăran. Apoi, Stoica (Urban Titu) poate să-şi etaleze argumentele din iarbă şi să arate că poate fi util la Municipal.
O rampă de lansare
Returul de campionat în C6 poate fi o rampă de lansare pentru tinerii Constantin, Timofte, Cernea, Enescu, Lungeanu, Mândru, Grigore, Popa, Tudorache, Daia, l. Neculae. Cu excepţia lui Grigore, Cernea şi Constantin, toţi ceilalţi jucători au rămas datori faţă de spectatori, antrenori, conducători şi faţă de propriul lor orgoliu.
E timpul să arate ce pot. Să arate că se poate conta pe ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *