F.C.M TÂRGOVIŞTE, SINGURUL CLUB PRIVAT DIN LIGA A 3-A

fcmDupă cum ştiţi, fotbalul este pe cale de dispariţie în forma sa organizată.
Cu mulţi ani în urmă, va aduceţi aminte ce elan puternic a avut clubul lui ROMICĂ PURICEL, “PROSPORT” TÂRGOVŞTE, ajuns în 4 ani să evolueze şi în campionatul naţional de juniori A şi B.
Am luat doar un exemplu (primul în DÂMBOVIŢA) că între timp au mai fost şi alte “tentative” eşuate după un timp.
lată, doar F.C.M. TÂRGOVIŞTE, club privat sută la sută, în ciuda unor greutăţi evidente, reuşeşte să rămână în competiţii la un nivel naţional dar şi local.în acest context în care clubul F.C.M. TÂRGOVIŞTE este numai cu capital privat, mi se pare absurd, nepotrivit, chiar răutăcios, ca o anumită parte din mass-media locală să intre cu “bocancii” în activitatea şi viaţa clubului mai mult decât li se permite, decât primesc informaţia.
în mod normal ar trebui doar să scoţi în evidenţă întreaga activitate fotbalistică, care se desfăşoară zi lumină pe cocheta bază sportivă de la stadionul ALPAN din ŞOTÂNGA.
Deoarece nu sunt banii tăi, bani publici, nu ai voie să critici pe cineva pe banii lui. Dacă are sau nu performanţe e problema lui. Poate şi le-a propus să le obţină mai târziu.
Merită remarcat efortul deosebit făcut de domnul ZOTIC de a menţine echipa, clubul în “viaţă”. Numai pentru aceasta merită lăudat că de rezultate, de performanţe se ocupă domnia sa atunci când consideră necesar.
Mai bine ocupaţi-vă de “banii publici” pe care i-au cheltuit unii şi acum vin alţii să-i cheltuiască pe cei “oferiţi” tot de noi, deci de aceea să vă ocupaţi, de ce rezultate şi performanţe vor obţine din banii noştri.
De ei să aveţi grijă, nu de salariul colegului tău, al şefului sau al oricui privat, cât câştigă şi cum îi cheltuieşte.
Presa este “câinele de pază” al societăţii, dar respectâd anumite legi, altfel…
Cum F.C.M. TÂRGOVIŞTE este singurul club privat din Liga a 3-a consider că patronul merită tot respectul.
Uitaţi-vă la “omologii” de la CHINDIA şi veţi constata câte diferenţe există între cele două cluburi, mai ales că ultimii “stau pe bani publici”. Cum spuneam, un club serios îşi continuă activitatea în aceste condiţii “vitrege” şi merge mai departa.
De altfel marţi, 6 august, F.C.M. va juca cu
BRADUL MOROENI, la
ŞOTÂNGA, ora 17:30 iar sâmbătă, 10 august, F.C.M. TÂRGOVIŞTE a fost invitată la un “amical” în nocturnă, pe stadionul NICOLAE DOBRIN din
PITEŞTI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *