F.C.M. Târgovişte Pe locul doi în play-out

FCM TARGOVISTEInstalarea pe banca tehnică a lui Puiu Becheanu a adus un nou tonus în rândul “tunarilor” de la F.C.M. Târgovişte. Profesorul Becheanu le-a redat elevilor săi plăcerea de a juca. Având rezultate, roş-albaştrii s-au simţit din nou fotbalişti. Municipal, în ultimile patru etape, 2-1 (acasă) cu Civitas Făgăraş, 0-0 (acasă) cu Avântul Reghin, 1-1 (deplsare) cu Chindia Târgovişte, 2-0 (acasă) cu Conpet Ploieşti, n-a părăsit terenul învinsă. S-a remarcat prin constanţă, prin unitate, prin rigoare, prin devotament.
După disputarea a 14 etape, F.C.M. este pe locul 10, cu 12 p, la egalitate cu Urban Titu (locul 9) şi F.C. Păpăuţi
(locul 11).
în clasamentul play-out (locurile 7-12), trupa lui Ghiorghi Zotic este pe locul 2, cu 11 p, după Conpet Ploieşti (1, cu 12 p). Pe locurile 3 şi 4 se află F.C. Păpăuţi şi Avântul Reghin cu câte 10 p, pe 6 e Urban Titu cu 6 p, iar Civitas Făgăraş s-a retras din campionat după terminarea turului. Din sezonul de toamnă (turul şi cinci etape din retur) mai sunt două runde.
F.C. Municipal mai joacă cu: Atletic Bradu (deplasare) şi F.C. Zagon (acasă).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *