F.C.M. Târgovişte Atitudini Războinice

fcm targovisteAidoma unei femei frumoase, care se simte admirată, F.C.M. Târgovişte merge mai departe. A învins acasă (la Şotânga) pe D.G. Câmpulung cu 1-0 (Coman 49) şi vineri (15 mai) se duce în Trivale să câştige disputa cu S.C.M. Argeş Piteşti. Poate realiza acest obiectiv prin rigoare, constanţă, tupeu şi devotament.
“Violeţii” au avut un retur modest. Fiind angrenată în lupta pentru promovare a jucat ce a jucat doar în primele etape ale returului când a obţinut opt puncte (două egaluri şi două victorii). Apoi a clacat şi a suferit cinci înfrângeri jenante şi demoralizatoare: 0-1 (acasă) cu Chindia Târgovişte, 1-2 (deplasare) cu C.S. Afumaţi, 1-3 (deplasare) cu A.C.S. Podari, 0-1 (acasă) cu Urban Titu, 1-2 (deplasare) cu C.S. Afumaţi.
Băieţii lui Adrian Dulcea s-au săturat de situaţia jenantă în care intraseră şi au învins cu 1-0 (Alexe) pe C.S. Vişina Nouă.
S.C.M. Argeş are un mijloc bun în care Boboc, Neagu şi Stancu sunt jucători tehnici care oferă multe baloane către atacanţii, Dalu, David sau Albu. Când aceşti jucători dau de adversari care fac presing între linii şi marcaje strânse în propria treime echipa argeşeană scârţâie. Nu îi iese mai nimic. Atunci recurge la centrări înalte, în special din faze fixe spre fundaşii centrali Berceanu, Miulescu sau Marincău.
Echipa piteşteană nu e pregătită. Suferă la condiţia fizică. E lentă ca o ţestoasă. Dacă primeşte gol se măreşte nivelul de derută. Atunci trebuie forţat cu preging constant şi cu atacuri iuţi care să-i surprindă pe înalţii fundaşi centrali. Din piciorul lui Enescu şi Constantin trebuie să plece cele mai periculoase momente la poarta lui Vlăsceanu sau Udeanu.
Apărarea în formula Daia, Coman, Oprea (Neagu), T. Caofir, trebuie să fie tare ca un zid, iar Zegheru să nu primească gol. Săndulescu, Mihăilă sau Dragnea trebuie să încălzească repede careul advers.
O victorie ar fi o gură de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării. Pentru a obiţe “Tunarii” lui Ghiorghi Zotic trebuie să aibă atitudini războinice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *